România, datoare prin țări străine? Ambasada României la Londra, restantă la plata chiriei pentru reședința în care a stat Dan Mihalache

România, datoare prin țări străine? Ambasada României la Londra, restantă la plata chiriei pentru reședința în care a stat Dan Mihalache
Publicat: 04/02/2020, 19:34

„E un litigiu comercial între noi și respectivul proprietar, un cipriot pe care îl cheamă Christodoulo, care a avut un contract pe un an. Înainte cu trei luni, conform contractului, noi l-am notificat că nu dorim să ducem acel contract până la capăt și el consideră că noi ar trebui să-i plătim toate cele nouă luni rămase, în timp ce noi am plătit până la data la care am plecat din imobilul respectiv, în prealabil notificându-l cu trei luni”, a afirmat ambsadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Oficialul român a precizat că reședința a fost folosită până în iulie 2019, ultimele trei luni de chirie fiind plătite ulterior.

„El (antereprenorul ciprior – n.r.) consideră că trebuia să-l plătim până în aprilie 2019, ceea ce nu era corect. Am plătit pe toată perioada în care am stat plus trei luni, perioada de notificare, din aprilie până în iulie”, a mai precizat acesta.

Conform publicației The Times, o instanță din Anglia a decis, la finalul anului trecut, că Ambasada României la Londra are de plătit 73.270 de lire sterline, care reprezintă arierate din chiria datorată de statul român pentru imobilul folosit ca reședință a ambasadorului în perioada aprilie 2008-aprilie 2019. Suma totală restantă s-ar ridica la peste 75.000 de lire sterline, chiria lunară fiind de 12.000 de lire sterline, conform sursei citate.

Dan Mihalache a anunțat că va ataca ordinul judecătoresc.

„În litigiu el susține că trebuia să i se plătească tot contractul. Acesta a gajat cu contractul cu ambasada un împrumut bancar, după care a scos și imobilul pe piață în iulie 2018. Nu a găsit chiriaș la vreme și acum încearcă să își rezolve problemele care vin de fapt din împrumutul lui bancar. Avem dovezi cum a scos imobilul pe piață. N-am niciun fel de apăsare, dar nici nu vreau să fiu luat de fraier de omul ăsta”, a mai spus Mihalache.

Ambasadorul României la Londra a explicat că statul român nu mai are nicio datorie față de proprietarul imobilului din Hyde Park.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Jigniri aspre între Nicolae Guță și fosta soție. Narcisa îl acuză că nu se mai...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Albinele au abilități impresionante! Ce au descoperit cercetătorii?